India va oferi o soluţie de conectare la net nemaiîntâlnită până acum – actualizarea paginilor odată cu trecerea autobuzului.

Autobuze echipate cu wi-fi oferă acces la conţinut web în ţările în dezvoltare

În India rurală şi unele părţi din Ruanda, Cambogia sau Paraguay, vehiculele oferă acces web calculatoarelor.

În multe zone din ţările în dezvoltare este prea costisitor pentru a oferi conexiuni Internet standard. Tehnologiile wireless nu ajung în multe zone retrase.

Fondatorul iniţiativei United Villages, Amir Hassan afirmă că doreşte să ofere locuitorilor din aceste zone o mică parte din web în regim gratuit.

India rurală este interesată doar de 0.003% din ofertă web.

Ei doresc să afle scorul la cricket, doresc să vadă imagini cu Aishwarya Rai sau să asculte cele mai recente melodii din Bollywood.

Calculatorul satului este situat de obicei în magazinul local, iar în momentul în care autobuzul trece prin zonă, paginile sunt actualizate.

În cazul în care locuitorii doresc să afle mai multe informaţii decât cele setate standard pot să plătească o taxă pentru a primi informaţiile cerute.

În acest caz autobuzul actualizează conţinutul când trece iarăşi prin zonă.
Vehiculele wi-fi oferă şi colectează e-mailurile locuitorilor.

Sistemul ajută şi cumpărăturile, deoarece printr-un catalog se pot selecta produsele iar autobuzul le aduce conform comenzilor.
Astfel serviciile e-commerce ajung şi în India rurală.

Deoarece în aceste zone multe persoane nu pot să citească sau nu înţeleg engleza, ei se bazează pe operatorul calculatorului.

Sursă : Smartnews.ro

Deschise ochii încet, căscând puternic. Undeva în cameră plutea pe un nor improvizat sticla de ţuică din care băuse mai mult de jumătate cu o seară înainte. Icoane sparte pe pereţi, o carpetă cu răpirea de rigoare şi mileul cuprins între televizor şi bibeloul-caine conturau rafinamentul desăvârşit al încăperii. Ca nişte fulgere apocaliptice, din tavan porneau ţurţuri groşi de ipsos, adevărate artefacte ale meşterilor, calfelor şi zidarilor împărăţiei cerurilor. Şi atunci îşi spuse…apăi ce să fac eu azi ? Gândul se opri pentru o secundă, aşa încât să nu obosească prea tare creierul, şi apoi reveni cu vigoare. Ce ziceam ?!? Ah, ce să fac eu azi ?

Ziua 1
Era o zi de luni, obositoare, aproape tot o zi de week-end. Sticlele erau la locul lor, pe norişorii pufoşi, la fel şi carpeta. În loc de liniştea obişnuită, o muzică lentă îmbia la reverie, o reverie continuă, ca un vis, un vis continuu, ca o viaţă, o viaţă obişnuită. Hotărî brusc să se odihnească.

Ziua a 2-a
Marţi, evident, Trei Ceasuri Rele. Toate însă fără sonerii… nu cumva să disturbe liniştea zeului. Aşa că somnul se prelungi.

Ziua a 3-a
Miercuri se trezi devreme, în miez de ziuă. Soarele strălucea undeva jos, sub celelalte stele. Un fior creator nebănuit îi unduia creierul. Hotărât, se apucă de lucru : modela mai întâi capra vecinului, apoi câinii cu covrigi în coadă, frunzele de tăiat şi instrumentele contondente corespunzătoare, pieptenul pentru babă şi chibritul necesar aprinderii focului, o coadă lungă de mâţă cu îndemnul ataşat “trageţi(pull)”, para mălăiaţă şi acceleraţia gravitaţională indispensabilă căderii. Într-un târziu îşi băgă picioarele şi se culcă.

Ziua a 4-a
Joi avu surpriză de a se trezi înconjurat de un miros urât. Îşi băgase picioarele unde nu trebuia. Aşa că se gândi să remedieze greşeala. Plămădi atunci lutul fertil al Patriei, glia strămoşească, Playul. (Atunci s-a născut şi expresia “Pe-un picior de play”).

Ziua a 5-a
Vinerea, evident cu program redus, o dedică elementelor definitorii. Purtându-şi graţios mâna peste Play ridică măreţe construcţii, Carpaţii, apoi Dunărea, fluviu milenar, şi Marea Neagră. Vopsi o cârpă în 3 culori şi-i puse numele de steag. Tot atunci dădu naştere mioriţei, fluierului şi geniului creator al playului, fabricilor, uzinelor şi gospodăriilor comunale.

Ziua a 6-a
Iată că zorii sfârşitului de săptămână îl prinseră meditând la Măreţe Înfăptuiri, la noi şi noi realizări pe drumul sau neabătut.
Un zgomot îl trezi din reverie. Fulgere străbăteau cerul, energii cosmice dezlănţuite dansau într-un ritm de horă. Puţin derutat îşi restabili cumpătul numărând preţ de câteva minute oi sărind peste garduri.

Apoi ideea se născu : Românul !

Puse mâna în ţărână, însă o retrase rapid. Uitase să-şi scoată ghiulul. Îl puse în buzunar şi mai făcu o încercare. Începu munca. Mutilând cu degetele lutul moale, picură în el câte ceva din toate substanţele magice ale Creaţie.

Zămisli astfel un om mândru, cu umeri laţi şi braţe vânjoase. Îi spuse Ion şi-i dărui glas. De cum se prinse a glăsui, Ion degrabă porni a doini: măi, măi…
Văzându-l melancolic şi pierdut, i-o dărui atunci pe Măria, fată frumoasă cu plete lungi, subţire în talie şi sprinţară.

Şi le fu dat lui Ion şi Mariei să stăpânească peste Play, peste mioriţe şi câmpii mănoase, peste fabrici şi uzine.

Îşi furau unul altuia căciula, obişnuind să dea vina pe şarpe, pe intervenţiile diavoleşti, pe neşansă sau pe contextul geostrategic. Deseori se plângeau de egoismul Lui, de faptul că n-are cine să le facă treaba, de interesele externe, de Complot. Îşi aminteau apoi că Playul era pământul făgăduinţei, că aici avea să se nască unul, Emin Escu, chintesenţă a timpului şi spaţiului, miez al Adevărului şi Energiilor Universului, erou local dar şi purtător de stindard către Lumile Exterioare.

Ziua a 7-a
În ziua a şaptea, Duminică fiind, se culcă. Nu înainte de a dărui lui Ion şi Mariei Cornul Dumincii, magic obiect ce avea să le pecetluiască Vocaţia.

* publicat iniţial în ” Pe-un picior de play ” – 1 martie 2002

Legat de asta :

Hi R.,

Yesterday I received the automatic email from the ERP system asking me to inform the current PM and send an email to the recruiter (L.K.) implying that I wish to pursue the process.

Last night I had a long discussion with [...] and since she is not at all interested in moving across the ocean, we came to the decision that our relocation options should be limited to Europe only.

As a result, I am sorry to tell you that I will not proceed with the next steps.

[...]

Pe scurt :

Pro : new place, new people, new opportunities, big old dream

Against [winner] : M., not much more money, no friends close by, long distance

Update – 4 aprilie 2007 : Aseară m-a sunat G.S. (care se pare că ar fi fost chiar persoana cu care aş fi dat interviul) : “it’s an easy process going forward”, “very good candidate”, “better conditions”.

E foarte ciudat pentru mine să încerc să explic de ce nu pot merge în Canada. E ciudat nu pentru că nu aş avea câteva argumente, ci pentru că dacă eram întrebat până mai ieri dacă vreau să plec, aş fi lăsat totul în urmă şi aş fi fost primul care să răspundă pozitiv. Pentru multă vreme a fost o obsesie să plec peste ocean.

E momentul probabil să renunţ la obsesia asta şi să judec lucrurile mai raţional.

Ce greu îşi dau duhul visele…

Site-ul clubului “Milenium” [remarcaţi numărul de l-uri si n-uri] din Brăila :

ACEST SITE A FOST CREAT PENTRU CLUBUL MILENIUM CARE ESTE PE CALE DE A AJUNGE UN IMPERIU EL ATRĂGÂND TINERETUL NU NUMAI PENTRU MUZICA BUNĂ ŞI SUNETUL EXTRAORDINARĂ CI ŞI PENTRU CEI MAI BUNI DJ , CELE MAI BUNE APARATE DE MIXAT.EL EVOLUEAZĂ PRIN FIECARE MELODIE MIXATĂ , FIECARE PARTICIPANT LA CELE MAI LUNGI NOPŢI ALE CLUBULUI

Link aici.

Şi din aceeaşi gamă, câteva pagini cu un conţinut delicios de pe FamousWhy.com :

Mustaţa lui Vali Vijelie

Freza lui Costi

Ghiulul lui Florin Salam

Citat:

Vali Vijelie was discovered by “Nicu al lu’ Dorel” who gave him the nickname “Vali Vijelie” being a cousin of Mircea Vijelie (a famous musician). His cousin, Mircea Vijelie was the person who introduced him in manele music production.

When he was only 14 years old his father sent him to a wedding to sing and entertain the people together with his cousins. The wedding was in Padureni village (sometimes called Gastesti). One of the musician was Gheorghe a lui Bosorogu’.

Compared with Ozzy Osbourne sometimes, Vali Vijelie started his career singing at different parties and weddings. He loves music and when he sets to music his songs he does it with passion, that is why he has a lot of fans not only in Romania but all over Europe.

….

During his career, has collaborated with a lot of manele singers such as: Adrian Minune, Costi Ionita, Florin Salam, Adi de la Valcea etc.

Due to his popularity and his talent, he was invited to produce a Tv Series on Prima Tv named “Aventurile familiei Vijelie” (”The Adventures of Vijelie Family” – English Title). This Tv Series got rapidly a high audience and his number of fans continued to rise.

Vali Vijelie respects and loves his fans a lot that is why he promises a lot of surprises for them before each album’s publication on the market.

…

Vali Vijelie’s ideal in life is to be as famous as the popular singers were before the Comunist Empire from Romania.

In Romania, there is a lot of people who contest their music genre but besides them there are others who consider manele music and Vali Vijelie’s music real poems of life.

Miercuri, la un Starbucks Iced Coffee în Nicosia, discutam cu M. despre ce înseamnă brand-ul Starbucks şi despre atmosfera din cafenelele lor.

În aria veche a oraşului, aproape de graniţa cu zona turcească, Starbucks e uşă în uşă cu McDonalds. Ambele vând cafea însă e clar o prăpastie între cele două brand-uri : McDonalds-ul e asociat cu junk food (asta şi e de fapt), cu copii, cu clowni, cu balonase colorate şi practici nesănătoase. Starbucks îmi sugerează plăcerea unei cafele calde, relaxare, o discuţie plăcută într-o ambianţă decentă şi liniştită.

Ne întrebam acum două zile dacă lanţul de cafenele a sosit în România iar eu bănuiam că Starbucks există deja în Bucureşti. Iată că ieri am aflat mai multe detalii:

Starbucks intră pe piaţa din România

Ambasadorul american la Bucureşti, Nicholas Taubman, a confirmat zvonurile care au tot circulat în ultimele luni anunţând iminenta intrare a companiei Starbucks pe piaţa română. Starbucks, una din cele mai mari reţele de cafenele, cu peste 12.000 de locaţii la nivel mondial, va deschide primele magazine. Cel mai probabil, în cele două mall-uri din capitala: Vitan Mall şi Plaza România.

Unul dintre marile branduri globale

Starbucks va funcţiona în regim de franciză, fiind adusă în România de compania grecească Marianopoulos, care mai operează de asemenea francizele pentru Marks&Spencer, Sephora şi The Body Shop.

Starbucks – o reţetă de succes americană

Starbucks este în acest moment cel mai mare lanţ de cafenele la nivel mondial, cu peste 12.000 de locaţii. Înfiinţată la Seattle în 1971 de către un profesor de engleză, Jerry Baldwin, unul de istorie – Zev Siegel, şi scriitorul Gordon Bowker, compania Starbucks a fost achiziţionată în 1987 de Howard Schultz, principalul artizan al evoluţiei spectaculoase.

În noiembrie 2006, Starbucks deţinea peste 7100 de locaţii în toată lumea, dintre care 5668 numai în Statele Unite. La numărul acestora se mai adaugă peste 5500 de locaţii, operate în sistem de franciză. Scopul declarat al companiei este atingerea unui număr de 20.000 de locaţii în următorii ani, una din ţintele cele mai atractive fiind piaţa din China.

Simbolul imperialismului american

Compania Starbucks este privită în acest moment drept unul din cele mai puternice simboluri ale capitalismului american, o serie de cafenele fiind vandalizate de activiştii de stânga cu ocazia ultimului summit al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

În ciuda criticilor la care a fost supusă, referitoare la monopolul pe care îl deţine pe piaţa comerţului de cafea, Starbucks deţine în acest moment controlul asupra unui procent foarte mic din producţia de cafea la nivel mondial: aproximativ 2%.

Compania a fost acuzată că achiziţionează materie primă din târî în care nu sunt respectate drepturile muncitorilor. Pentru a contracara aceste acuze, companie a anunţat că în anul 205 a achiziţionat peste cinci milioane de tone de cafea în spiritul “comerţului corect”.

Mai exact, cafea a cărei provenienţă este cunoscută cu exactitate din plantaţii care respectă toate drepturile muncitorilor sau ale micilor fermieri.

Intrăm în rândul lumii

România se alătura unui număr impresionant de ţări în care Starbucks operează: Australia, Austria, Germania, Grecia, Indonezia, Irlanda, Japonia, Cipru, Franţa, Oman, Iordania, Liban, Olanda, Noua Zeelandă, Qatar, Singapore, Marea Britanie, Elveţia, Taiwan, Hong Kong, etc.

Sursă : Hotnews.ro

Îmi plac coincidenţele… mai ales când implică aburi de cafea.

Meseria e “brăţară de aur”. Sigur brăţara nu mai e pentru că s-a furat, dar vorba a rămas şi poate tinerii şcoleri încă o mai îngurgitează ca pe un adevăr sublim venit din gura profesorilor.

Rămânem uneori surpinsi de lucrurile bine făcute, şi cu sfială spunem : “marfă nemţească”… Ca nişte sălbatici paraşutaţi în “zorii capitalismului românesc” avem reţineri admirative în raport cu Lucrul Bine Făcut. Obişnuiţi cu cârpeala, cu improvizaţia celui meşter în toate, rămânem fără cuvinte în faţa profesionalismului înglobat într-un obiect oarecare.

Obişnuiţi să mai batem un cui “ca să stea mai bine”, să mai dăm un ciocan “poate s-o îndrepta”, să lăsăm gunoiul sub covor “că oricum nu se vede”, cu toţii avem uneori admiraţii mistice la întâlnirea cu profesionalismul “altora”. Problema majoră este că deşi admitem pe moment superioritatea celorlalţi, nu aplicăm concluziile elementare ce ar rezulta dintr-o eventuală admiraţie/invidie constructivă.

Treceam în urmă cu ceva timp pe o stradă centrală din Bucureşti, foarte circulată. O porţiune era în lucru şi câţiva muncitori sprijineau târnăcoape gândindu-se, studiind, analizând, sintetizând şi reanalizând un eventual plan incipient şi temporar de începere a săpăturilor. În mijlocul străzii, într-un buldozer inert, zăcea un şofer dormind. Dar nu dormea pur şi simplu ci era “prăbuşit” în vehicul cu şapca pe ochi într-o relaxare “ancestrală” de toată frumuseţea, şi asta la ora 11 dimineaţa. A reuşi să dormi în acel fel în mijlocul unei străzi şi în timpul programului e nu doar un fapt deosebit ci o performanţă de invidiat. Relaxare e un cuvânt insuficent de generos pentru a descrie starea “omului muncii”. Sunt convins că după ce vor fi analizat vreo 3 ore modalităţile de începere a lucrului şi ceilalţi urmau să-şi ia o pauză binemeritată.

Dar să nu exagerez privind doar la cei care practică munca folosindu-şi braţele. Câte zeci de mii de birouri sunt burduşite cu funcţionăraşi de tot felul ce-şi omoară timpul plimbând foile de la un director la altul, sau, mai nou, pentru că suntem nu, într-o lume “ancorată în modernitate”, încercând să depăşească propriile recorduri la Solitaire sau Minesweeper ? Câţi profesori nu simulează ştiinţa, câţi poliţişti îşi fac cu adevărat treaba pe străzi ?

Trăim în interiorul unei lumi virtuale, un Simulator generalizat la nivel de economie naţională unde fiecare se face că lucrează, pe sistemul “ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Unii ar putea spune că asta se întâmplă în cel mai rău caz la firmele de stat şi că în cadrul celor particulare nu e chiar aşa. Afirmaţia nu e integral adevărată, în particular pentru societăţile mari neexistând o schimbare majoră în mentalitate odată cu schimbarea tipului de proprietate. Muncitorul simulează preocuparea pentru muncă, şeful de echipă simulează controlul, şi boala se propagă până în vârf, îmbrăcând astfel ineficienţa găunoasă cu poleiala interesului pentru acel Lucru Bine Făcut. Aşa ajungem să ne întrebăm cum se face că deşi muncim din zori până-n seară totuşi nu iese nimic, zero barat, ba chiar consumăm mai mult decât putem produce. Cădem pradă în felul acestă propriei noastre construcţii mentale, o capcană mincinoasă care ne surpinde culmea, tot pe noi.

Fenomene de autoiluzionare sunt comune celor mai multe societăţi moderne, evident mass-media ajutând la crearea “miturilor” de tot felul ce se constituie de cele mai multe ori în stâlpii orgoliilor individuale şi uneori ai patriotismului. Însă o societate este cu atât mai solidă, mai sigură pe sine şi mai închegată cu cât capcanele autoimpuse sunt mai puţine şi mormanele de gunoi nu sunt vopsite ca să ni se pară frumoase şi curate.

Vorbim de fapt despre sinceritatea cu noi înşine, la nivel de ţară, dar evident aplicată individual, despre necesitatea curăţirii minţilor de resturi urât mirositoare.

Lucrurile n-or să se schimbe prea repede şi asta nu din inerţie (care presupune totuşi o forţă “împotrivă”) ci din simplă obişnuinţă şi perpetuare a obiceiurilor de tip “dolce-far-niente”.

Gata, hai că… am obosit. Am nevoie de o pauză.

* publicat iniţial în “Pe-un picior de play” – 1 martie 2002

Două chestii care merită menţionate au avut loc azi :

– am trecut de primul pas pentru vacancy IRC80731 [prietenii ştiu ce e ...]
(We are pleased to inform you that your application meets the basic requirements for the vacancy to which you applied.)

– am primit noul contract [pe încă 3 ani] – fără surprize (nici pozitive, nici negative) .

Complotul este o desfătare a obsesiilor, un ultim refugiu, supremă salvare în faţa cruzimilor şi neputinţelor. Ascunzişurile lui de unde pândesc ochi fioroşi, gata să sară la gâtul potenţialei victime, parfumul său de curtezană, implicaţiile profunde sau doar epidermice sunt o atracţie irezistibilă pentru oricine.

România este fără îndoială ţinta complotului internaţional menit a ne aduce în sapă de lemn şi a ne subjuga intereselor obscure ale occidentului. Cu toţii, americani, ruşi, indieni, unguri sau francezi, au pus la cale o alianţă împotriva noastră. Au venit aici cu bunăvoinţă civilizatoare dar de fapt, dincolo de bunele intenţii afişate, vor să ne fure averea, vor să ne ţină în sărăcie şi să ne transforme într-o colonie oarecare, de unde să-şi alimenteze după bunul plac luxul şi ignoranţa.

Cum să nu bănuiesc pe ceilalţi de rele intenţii când este evident că acolo unde sunt 3 oameni, mai devreme sau mai târziu, 2 se vor retrage discret ca să pună la cale un plan de a-l înlătura, subjuga, fura pe cel de-al treilea. Mai are rost să fac referire la celebra creaţie populară cu autor necunoscut ?

Bolnavi de mania persecuţiei avem impresia, şi de multe ori certitudinea, că toţi ceilalţi sunt împotriva noastră, că ceva e putred în manifestările lor şi mai devreme sau mai târziu vom cădea pradă şacalilor de tot felul. Incapabili la rândul nostru de a pune la cale un plan ce ar necesita coerenţă, coordonare şi inteligenţă, suntem fără îndoială revoltaţi de eşecurile proprii şi mai totdeauna obligaţi să le refuzăm paternitatea, punându-le pe seama altora.

Nu intrăm în NATO pentru că nu vor Statele Unite (sau doar G.W. Bush), nu creşte nivelul de trai pentru că ne-am vândut întreprinderile pe-un dolar iar cei din parlament s-au înţeles să-şi mărească salariile în defavoarea noastră, în timp ce noi, naivii…

N-ai slujbă – dă vină pe patroni şi senatori, e mizerie sub balconul tău – trage o înjurătură zdravănă la adresa primăriei. O să te simţi mult mai bine, vei fi liber, senin şi vesel, ba chiar vei deveni centrul atenţiei.

Ei s-au înţeles, s-au pus de acord, au complotat, au pus la cale, ce mai, sunt “mână-n mână” .

Impresia că suntem victime ale Complotului e dincolo de toate un semn de slăbiciune, translatarea responsabilităţilor către exterior devenind baza sistemului imunitar ce apără ineficienţa şi lipsa de acţiune. Autovictimizarea este ultimul bastion al impresiei bune pe care o avem despre noi, ultima redută împotriva trezirii. Vina nu e a noastră ci a contextului (internaţional, regional, local), a Lor.

Cine sunt Ei ? Rude, vecini, colegi, şefi, unguri, tineri, bătrâni, ardeleni, bucureşteni, muncitori, ţigani, intelectuali, deputaţi, masoni, ruşi, americani, ziarişti, preşedinţi, capitalişti, NATO, UE.

Ce-ar fi dacă am pune la cale cu toţii un complot aparte, să ne înţelegem cu toţii pe ascuns, în linişte, fără prea mult zgomot ca să nu se prindă şi să le venim de hac hoţiei, minciunii, trândăvelii şi mizeriei, cozmâncilor şi vadimilor de tot felul, piţigoilor şi imbecililor, sărăciei şi lipsei de perspectivă, fundăturilor, falselor elite şi tromboniştilor ?

Cine ştie, poate vom avea succes şi ne-om trezi într-o bună zi că nu mai avem cerşetori pe stradă şi că din cauză condiţiilor deosebite vom fi nevoiţi să importam forţă de muncă pentru plantarea de flori în parcuri.

* publicat iniţial în “Pe-un picior de play” – 4 martie 2002

Emisarul ONU la Ankara s-a îmbătat şi a declanşat un conflict de proporţii la graniţa cu Irakul, asta în timp ce la Paris fluturii începeau să soarbă minunea primăverii. Putin şi Gorbaciov au pus la cale un atentat asupra lui Boris Yeltsin, însă în cele din urmă a intervenit Voronin care, scăpat din mâna demonstranţilor imperialişti, s-a refugiat cu barca la Moscova aducând odată cu el armată transnistreană. Băieţii de la Zdub şi Zdob şi-au recuperat OZN-ul şi au rămas în şatră, alături de pirande şi Mădălini.

Arafat şi-a luat jucăriile umane din inima Ierusalimului şi în felul ăsta şi-a spălat păcatele. Collin Powel a răpit-o pe Condoleezza Rice dar avionul s-a prăbuşit în Kosovo. Bush se spală pe dinţi zilnic într-o celulă aparţinând Tribunalului Internaţional de la Haga. Euronews a transmis în direct tot procesul dar pe când se difuza reclamă pentru Dracula Park (în care apărea ministrul Agaton) Bush şi-a înfipt o şurubelniţă în creştet punându-l pe Dick Cheney în postura de a deveni preşedinte al SUA. În felul ăsta Enron a scăpat de faliment.

Premierul Blair a recunoscut implicarea în scandalul Ispat – Sidex dar supărat pe el şi pe români, patronul indian s-a urcat în Airbus şi a dărâmat Casa Poporului provocând un 11 septembrie autohton. De sub dărâmături a ieşit Vadim care a declarat că indienii sunt nişte primitivi şi deci trebuie deportaţi. A indicat Marea Neagră ca o posibilă destinaţie.

Prodi s-a căsătorit cu Geri Halliwell, naş fiindu-le Giovani Becali, revenit în forţă după 20 de ani de puşcarie la Gherla în urma incidentul cu CTP. La Reşiţa conflictul s-a aplanat de la sine, muncitorii fiind bătuţi de profesorii ieşiţi la miting în cea de-a 213-a zi de greva generală. Năstase nu a uitat să mentioneze că responsabilitatea e a sindicatelor care se fac vinovate de neintrarea României în NATO şi de destabilizarea pieţei financiare mult dinamizată de lansarea site-ului guvernamental de e-licitaţii.

Hagi a devenit antrenorul echipei Chicago Bulls în timp ce Michael Schumacher a fost angajat ca solist în cadrul formaţiei vocal-instrumentale “Ro-mania”. Oare salariul Andreei Esca e de 6000 de dolari ?

Efectul de seră a fost subiectul principal pe ordinea de zi a Consiliului Local din Dorohoi unde Măria Sa, regele Cioabă, s-a urcat pe macara şi a ameninţat că se aruncă în gol dacă nu vine Funar să-i plătească datoriile către Radet, Apa Nova, Conel şi alţi mari magnaţi ai Nevoilor.

Cutremurul financiar determinat de răzmeriţa taximetriştilor a impus măsuri disperate în cadrul băncilor occidentale care au introdus moneda euro şi în Madagascar. Evident demonstraţiile antiglobalizare nu au întârziat.

Editura Humanitas a publicat cel de-al III-lea volum din romanul fluviu al lui Ion Iliescu intitulat sugestiv “Măi, animalule – trecut, prezent şi perspective”. Cronicile au fost favorabile iar seara târziu, la OTV, în cadrul rubricii “CNA-ul zilnic”, Dan Diaconescu a anunţat începerea filmărilor la un serial bazat pe român. Rolul principal feminin a fost atribuit lui Nadine.

Acestea au fost ştirile care vă prezintă lumea fără să o judece. Ţineţi aproape fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi.

Târziu, în noapte, m-am întrebat privind în ochi asistenta ce sosise cu o seringă mare : despre mine nu se spune nimic ?

Cum ar arăta lumea dacă bărbaţii ar consuma toată viagra din spam-uri ?