Ciorbă de optzeci
Obişnuia să-şi strige amarul chiar pe mijlocul uliţei aşa încât să-l audă toţi vecinii până hăt, tocmai la magazinul mixt din colţ. Asta până într-o zi când şefu de post i-a spus că nu face bine ce face şi că riscă poate chiar închisoare pentru purtare necuviincioasă.
După o zi de muncă omul ajungea implacabil să se prindă cu încă vreo doi vecini şi să meargă la un rachiu mic la birt. Într-o zi a auzit acolo de la un bărbat între două vârste, un om venit de la judeţ cu treburi la CAP-ul din sat, că se caută muncitori în mun`cipiu şi că oricine doreşte poate scăpa de povara unei case la ţară, de tăiatul lemnelor şi noroiul uliţei şi să se mute într-un apartament cu calorifere, cu baie şi chiuvete. Totul e asigurat de partid…
Omul venit cu treburi la CAP plecase de mult din sat dar lui Gheorghe i-a rămas gândul la calorifer. Şi uite-aşa, ajuns la oraş, a primit un apartament cu două camere într-un bloc abia construit pentru oamenii muncii. A primit serviciu la fabrica de rulmenţi aşa că pleacă dimineaţa la 7 şi se întoarce pe la 6 seara. Lucrează opt ore. Vine la 6 pentru că stă ca tot omu` vara, la o bericică.
Una, două, apoi un rachiu…
Nevastă-sa, Maricica, a rămas acasă pentru că trebuie să aibă grijă de vreo doi plozi cu muci la nas ca două lumânări mişcătoare care dispar din când în când pentru a reveni după numai o secundă pe feţele lor bătute de soare. Ea nu ştie carte, abia are habar să desluşească numele magazinelor : Pâine, Gostat, Alimentara.
N-a trecut mult de când s-a mutat şi s-a împrietenit cu vecinele de palier. Azi o cană cu zahăr, mâine o juma` de cartof – amiciţia se bazează pe schimbul de mărfuri, pe troc. Interesul comun pentru ciorbă face ca orice diferenţă să devină secundară.
Dimineaţă de duminică… Soarele răsare peste maidanul plin de gunoaie ameţind muştele cu intensitatea luminii sale. E doar unşpe fără un sfert. În faţa blocului găinile dintr-un coteţ improvizat de moşu` de la parter cotcodăcesc de zor. Între blocurile cenuşii, un cotcodăcit e mai mult decât revigorant.
Trei vecine discută aprins, fiecare din balconul propriu, despre chioara de la 3 pe care a bătut-o bărba-su şi-a dat-o afară cu geamantanul în mână. Din când în când câte una dintre ele dispare în bucătărie ca să mai mestece în oală. În jurul aragazului roiesc doi copii murdări care ţipă şi se hârjonesc. Când îi mai prinde, femeia îi şterge la gură cu mâneca şi le dă o scatoalcă după ceafă, afurisindu-i. Apoi iese din nou pe balcon şi continuă discuţia hlizindu-se pe seama amărâtei izgonite de soţ.
Gheorghe e plecat la Vasile Ghiliomanu de la 4. Omul vrea să-şi repare automatul de la bicicletă şi nu prea se pricepe. Aşa că Gheorghe îl ajută, bucuros că măcar îşi omoară timpul şi că se cinsteşte cu o ţuică din partea gazdei.
În aer zburdă un cântec popular vesel care-l face pe nea Vasile să dea voios din picior şi să-şi arcuiască sprâncenele în ritmul melodiei. De undeva de vizavi, de la un televizor la care nu se uită nimeni, se aude un imn al pionierilor. Ceva despre patrie, partid, conducător…
E atât de cald şi bine…
* publicat iniţial in “Pe-un picior de play” – 11 iulie 2001
