Câteva căutări pe internet care au avut în final destinaţia SFera Online conform statisticilor trafic.ro :

• inima de porc pentru dog german
• disectie pe oameni online
• modele barba si mustati+foto
• camera video mers inapoi
• cum se face tuica prune
• se cauta gagici
• vidi scoala xxx
• degetul mijlociu amortit in varf
• galerie de caciuli
• injuraturi pe spaniola
• plasture ridicat sanii
• importanta viermilor
• arata-mi daca sirenele sunt adevarate
• de ce are monalisa musteata istoria ei
• despre cum pot uita de existenta cuiva
• bunele maniere la convorbiri telefonice
• calculatorul o amenintare pt omenire?
• pubere pofticioase
• a avea minte creata
• cum e o camera goala
• pozitia 66 in sex
• aparat detectare trasee teava
• nu se sufla in lumanare
• galerie foto cu serpi de casa
• cum as putea sa creez fiinte pe calc?
• cum preparam iepure
• egzista sirene
• cea mai mare statie stiintifica orbitala locuita fiind in acelas timp si prima
• ce e melcul?
• vita la polul nord
• pot deveni invizibil?
• sotii infidele
• gagici bengoase
• imagini misto cu cranii care stralucesc
• o masina ”animalica,singuratica,gigantica”
• vreau si io sa inregistrez un nou site de muzica
• drumul lemnului din padure si pana la casa omului
• jocuri de distrus cu pumni si palme calculatoare
• de ce ma minti ca ma iubesti
• cum interpretez visul: sub o masina furata sunt trei caini morti cu ochii deschisi

am reînceput să lucrez la diacritice.com.

Deocamdată mă ocup de îmbogăţirea dicţionarului şi odată ce această dureroasă operaţiune va trece de prima fază (adică atunci când voi considera că dicţionarul e rezonabil ca dimensiuni) abia acela va fi momentul când voi trece la corectarea lui şi în final la un nou design care să marcheze ieşirea din ultramegaBETA-ul actual.

Wish me good luck !

The art of losing isn’t hard to master;
so many things seem filled with the intent
to be lost that their loss is no disaster,

Lose something every day. Accept the fluster
of lost door keys, the hour badly spent.
The art of losing isn’t hard to master.

Then practice losing farther, losing faster:
places, and names, and where it was you meant
to travel. None of these will bring disaster.

I lost my mother’s watch. And look! my last, or
next-to-last, of three beloved houses went.
The art of losing isn’t hard to master.

I lost two cities, lovely ones. And, vaster,
some realms I owned, two rivers, a continent.
I miss them, but it wasn’t a disaster.

Even losing you (the joking voice, a gesture
I love) I shan’t have lied. It’s evident
the art of losing’s not too hard to master
though it may look like (Write it!) a disaster.

Factorul “Wow!” este un element important care trebuie luat în seamă atunci când avem impresia că odată intraţi în UE suntem în rând cu ceilalţi europeni şi că e doar o chestiune de câţiva ani până să îi considerăm perfect egali cu noi (vorbesc aici de naţiuni şi nu de indivizi, evident).

Factorul “Wow!” reprezintă numărul şi intensitatea contemplărilor admirative pe care le suferă un român ajuns pe plaiuri occidentale.

Ca indicator, el variază de la ţară la ţară şi evident depinde şi de locaţia de unde provii, dar eu iau în discuţie numai valorile lui pentru românii medii.

În prezent, cu cât Factorul “Wow!” e mai mic cu atât e mai clar că te situezi mai la est şi/sau mai la sud pe continentul european, fiind evident de asemenea ca harta distribuţiei are încă vârfuri extrem de ridicate mai ales în ţări de care auzim mai rar la ştiri (teoria fiind că aceste naţiuni sunt ceva mai aşezate iar normalitatea se defineşte un pic altfel decât la noi).

Tot ce putem spera e ca acest factor să se diminueze constant în timp, prin înghiţirea (atenţie, fără să sărim peste importantul pas al digestiei) acelor elemente care-l generează.

Poftă bună !

Am întâlnit cuvintele astea destul de des în ultima vreme :

You know the world is going crazy when the best rapper is a white guy, the best golfer is a black guy, France is accusing the U.S. of arrogance and Germany doesn’t want to go to war.

Democraţii americani merg în alegerile de anul acesta fie cu Hillary Clinton (posibila primă femeie preşedinte american), fie cu Barack Obama (posibil primul negru preşedinte american).

Dacă democraţii vor câştiga, oricine va fi candidatul lor, va fi clar o premieră pentru politica americană.

Iar dacă invingatorul va fi cel din urmă, atunci vom ajunge în situaţia ciudată ca Bin Laden Osama să fie vânat de Barack Obama.

Şi atunci ce se va alege de vestita ciocnire a civilizaţiilor ?

Mă tentează să scriu o serie de posturi sub titlul neinspirat de “Cam despre asta e vorba…”.

Subiectul ar fi o succesiune de comparaţii între România şi Elveţia în care ocazional poate lipsi unul din termeni pentru că el e implicit (sau atributele lui sunt arhicunoscute). De pildă dacă spun că aici am stat 10 minute la primărie pentru a mă înregistra ca şi străin atunci e inutil să mai spun cât timp aş fi pierdut în România pentru că e subînţeles (cel puţin pentru cei care au trecut recent pe acasă).

Pentru primul episod o să am o abordare simulat academică, pentru că postez două fragmente dintr-un clasament al produsului intern brut per capita. Dincolo de cifre, eu zic că e mai important grupul în care se situează fiecare dintre cele două ţări comparate :

Clasament preluat din Wikipedia.

În ultimele patru cinci zile am văzut pe televiziunile internaţionale numai puţin de 3 reportaje despre România, toate extrem de negative şi care cred că ne duc înapoi în timp dincolo de mineriade, mai ales că în toate trei se pronunţa cuvântul “sclavie”.

Primele două (difuzate de Rai Uno şi CNN) vorbeau despre enormele reţele de cerşetorie şi furt din Marea Britanie şi despre faptul că un puşti de 4-5 ani poate avea venituri de cca 100.000 de lire pe an.

Al treilea, pe care l-am zărit aseară pe CNN, e o anchetă mai lungă despre bordelurile din Bristol, Edinburgh şi Londra unde reporterului sub acoperire i se oferă nu mai puţin de 15 fete “est-europene”. La început mi s-a părut ok atributul de “est-european” pentru că e atât de vag încât nu te simţi vizat direct si… ce mai … îţi dă chiar un confort oarecare.

Numai că reportajul menţionează apoi că e vorba de prostituate din România în timp ce camera asunsă prezintă oferta aliniată în şir indian şi defilând prin faţa clienţilor.

De parcă n-ar fi destul, investigaţia se mută la Bucureşti unde chiar se poate cumpăra “de tot” o fată de 16 ani.

Parte din reportaj aici (în debut rulează o reclamă de câteva secunde).

Să mă mir atunci că o elveţiancă mi-a sugerat să vorbesc italiană în magazine şi în general în orice contact cu localnici iar dacă insist pe engleză e preferabil să nu precizez că vin din România sau din Est ?

Dacă noi ca români judecăm africanii, indienii şi arabii numai prin clişee şi fără să-i cunoaştem, de ce n-am avea parte de acelaşi gen de (pre)judecăţi şi din partea vesticilor ?

Ciao !

Dacă vă interesează (deşi eu sper să nu vă intereseze prea tare pentru că s-ar putea să vă caute nişte agenţi ai vreunui serviciu secret pe acasă) aici vă puteţi face o imagine despre cum arată cockpitul unui A380.

via reddit.

Ştiu că am mai scris despre Steve Yegge, dar mă găsesc citindu-i lungile post-uri de pe blog şi le consider de-a dreptul fascinante.

The output of the resume screening step is a decision: should they proceed with you or decline you? Once that go/no-go decision is made and entered into the system, the screeners want to forget all about you. Seriously. They need their cache cleared for the next pattern-matching session. So anything you say about yourself — anything that differentiates you from a machine that can crank out beautiful code — is just an annoying and potentially harmful distraction. At best, the screener will ignore it. At worst, they’ll get mad at you and start grading more harshly.

So your best strategy is to avoid talking about yourself. All your hopes, fears, goals, dreams, ambitions — DELETE. (Your resume’s going to get a lot shorter from these tips, in case you were wondering.) Your cover letter? DELETE. Nobody cares! Your little clever in-joke in your objective? DELETE. Especially that one. Resumes are not a time to be funny. Believe me, your resume is probably already funny enough without any additional effort on your part.

Please, please, please learn the difference between “lead” and “led”. It’s one of the most common grammatical errors on resumes, and it annoys the hell out of many screeners. “Lead” is either the present-tense verb meaning “not doing any coding”, or it’s a metallic element that makes you sterile if you accidentally ingest it. “Led” is the past tense of “lead”.

Weasel Words are impressive-sounding verbs that make it sound like you did something useful, when in fact all you did was snork down chocolates from the big candy bowl in the conference room while other people did all the actual work.

The term “expert” makes experts’ eyes glow red. It doesn’t bother me personally, but I know enough interviewers who care vastly about it that I’m advising you to steer clear. If you say you’re an expert in something, many interviewers take it to mean you claim to have a bigger penis than they do, metaphorically speaking of course, and they’re going to pull out their still highly metaphorical measuring stick during the interview and size you up. I employ this metaphor in its most gender-neutral possible interpretation, needless to say.

Fragmente de aici (Ten Tips for a (Slightly) Less Awful Resume).

Tot legat de procesul de screening pentru un job în IT, iată şi un articol despre cinci întrebări esenţiale pentru un interviu telefonic: The Five Essential Phone-Screen Questions

Am postat weekendul acesta atât pe flickr cât şi pe blog câteva dintre ultimele poze pe care le-am făcut în decembrie şi ianuarie în România.

Acum că am scăpat de taskul ăsta sper să postez până spre sfârşitul săptămânii şi câteva poze făcute pe aici.